Eu...

Cineva m-a intrebat daca mai e vreo particica vesela in mine si daca mai am amintiri vesele. M-am scarpinat in cap meditand si cautand in umbrele sufletului si un ranjet tamp mi s-a asternut pe fata... normal ca inca mai exista.
Imi aduc aminte de liceu, de prima asa-zisa dragoste, de primele prietenii, de calatorii, de muzica, de oameni si de culori...
Ma privesc in oglinda, ma intreb cum au trecut anii peste mine... m-am maturizat atat de mult si totusi desi tind sa cred ca gandirea mi s-a schimbat inca o mai aud pe bunica spunandu-mi ca sunt om mare si ca are mai multe asteptari de la mine atunci cand o fac lata.
Am lacrimi in ochi cand imi amintesc momentele frumoase, ma fastaesc si rad ca toanta de parca as fi vreo ciudata... am un jurnal de vise tatuat in suflet iar paginile lui se scriu zi de zi cu praf de zambete si lacrimi. Ma bucur ca sunt aceeasi, ca nu mi-am schimbat caracterul de-a lungul timpului, ca nu sunt cinica si meschina asa cum am fost acuzata de unele persoane. Oamenii sunt facuti sa vada doar la suprafata, abia dupa mult timp ajung sa vada dincolo de aparente si tocmai din cauza aceasta ajungem sa ne judecam intre noi atat de mult. Doar pentru ca sunt o fire timida si linistita asta nu inseamna ca ascund ceva, din contra, odata ce incepi sa ma cunosti, in timp realizezi ca incep sa fiu sociabila si poate chiar prea zapacita uneori [palalila cum spunea odata un coleg de liceu]. Cineva m-a intrebat de ce am acest program nocturn de liliac... Cred ca s-a dezvoltat in timp si asta datorita faptului ca am ajuns sa descopar multe lucruri interesante de-a lungul anilor. Multi s-au intrebat ce fac noaptea si asta probabil datorita curiozitatii infantile sau a mintilor bolnave... citesc bloguri, carti, povesti, poezii, reviste, ma pierd in melodii emotionante, visez cu ochii deschisi, impietresc in fata ecranului pierduta in reverie, mor si renasc odata cu soarele. Sunt aeriana si visatoare dar asta nu ma impiedica sa fac ce imi place, chiar daca se observ semnele noptilor pierdute asupra mea dar un machiaj bun ascunde asta intotdeauna.
N-am putut sa nu observ zilele trecute ca va concerta Armin la noi in noiembrie, a fost valul de adrenalina de care aveam nevoie sa ma prabusesc in pat de fericire. Cine asculta trance intelege fiecare vers, fiecare senzatie, fiecare lacrima pierduta, ritmul si lumea intreaga. Multi nu vor intelege si vor considera ca e o adunatura de zgomote care ii racaie pe creier, dar cunoscatorii stiu ce inseamna sa plangi pe adevaratele capodopere ale acestui gen muzical. Si uite asa fac totul terci si revin la persoana care m-a intrebat de partea mea buna, pe langa amintirile frumoase, muzica ma face o persoana mai buna deci noteaza-ti in jurnalul tau. ;)